Pentru a sărbători aniversarea a 10 ani de la lansarea App Store, cei de la Apple au refăcut complet jocul de Poker Texas Hold’em care este, în cea mai mare parte, accesibil cu Voiceover. Jocul are atât variantă de single player, cât şi de multiplayer.
Jocul poate fi descărcat de aici şi necesită cel puţin iOS 12.
Eşti interesat mai degrabă de un joc de Poker accesibil faţă în faţă? Verifică ofertă noastră de cărţi de joc pentru nevăzători.
Hold’em accesibil, dar fără bani reali
Am anticipat întrebarea ta, sau nu? Jocul de Hold’em este complet gratuit, dar din păcate nu poate fi jucat „pe bani”. Bănuiesc că nu le poţi avea pe toate aşa dintr-o dată. Deşi nu poţi paria pe bani reali, poţi însă crea jocuri online cu bani ofline pentru că, nu e aşa, pokerul fără miza e ca micul fără bere.
Modul single player
Sau „un singur jucător” aşa cum este el tradus în aplicaţie. Este un joc arcade clasic, în care trebuie să câştigi turnee mici pentru a face bani pentru turneele mari. Începi cu „garaj” unde taxa de intrare este de 0 lei, iar premiul pentru câştigarea turneului este de 125 de lei – din nou, bani virtuali. La polul opus ai Macao, un turneu de 36 de jucători, taxa de participare de 100000 de lei, iar premiul pentru câştigarea turneului este de 1.8 milioane de lei.
Alte destinaţii intermediare includ Parisul, Casablanca, Roppongi, Tahiti sau Las Vegas.
Nu eşti pasionat de Hold’em? De ce nu încerci atunci jocul de table adaptat pentru nevăzători cu piese şi zaruri marcate tactil.
Modul multiplayer
Perfect pentru momentele în care eşti cu prietenii şi nu ai access la cărţi de joc în Braille, sau la chipsuri pentru un turneu de Hold’em accesibil. Din câte înţeleg pot juca până la 8 jucători, cu condiţia să fie conectaţi toţi la aceeaşi reţea wi-fi Sau la un hotspot făcut de unul dintre ei.
Abonează-te la newsletterul nostru pentru a rămâne la curent cu cele mai importante ştiri despre tehnologia asistivă şi pentru a afla imediat despre aplicaţiile şi jocurile pentru nevăzători.
[newsletter_signup_form id=3]
În concluzie
Jocul poate fi descărcat de aici şi este sută la sută gratuit. Poţi juca Hold’em atât de unul singur(împotriva telefonului), dar şi cu prietenii. Nu există posibilitatea de a juca pe bani reali ci doar pe chipsuri virtuale.
Şi încă un mic detaliu: dacă ţii telefonul în mod landscape(mod peisaj, pe burtă) jocul se mişcă mult mai rapid decât în modul portrait(„în picioare”).
Ce părere ai? Tu ai mai găsit alt joc de Hold’em accesibil? Există şi o versiune pentru Android de care eu nu ştiu? Aştept completările tale în secţiunea de comentarii de mii jos.
Şi, ca de obicei, nu uita să distribui mai departe!
One comment on “Joc de Texas Hold’em accesibil cu Voiceover”
ionascu
interesant nu prea mai gasim jocuri cu cititoare de ecran peentru nevazatori mar interesa jocuri noi